Întrebări frecvente

Nu. Este o viziune personală, scrisă din proprie inițiativă, nu un proiect oficial al statului. Dacă o instituție vrea să discute aceste idei, sunt deschis: scrie-mi. → De ce am scris asta

Nu. Nu am nicio legătură cu vreun partid politic. Proiectul de lege de la care am pornit a fost votat la Senat de toate grupurile politice. Subiectul nu ar trebui să fie al cuiva anume.

Vreau să deschid o discuție publică despre cum ar trebui să arate serviciile digitale ale statului român. Nu strâng semnături și nu susțin că soluția descrisă aici este singura posibilă. Am încercat să pun pe masă o variantă suficient de concretă încât să poată fi discutată, criticată și îmbunătățită.

Din documente oficiale: legi, hotărâri, rapoarte ADR, dosarele parlamentare, actele altor state. Fiecare capitol are o secțiune „Pe ce mă bazez”, iar întreaga cercetare e descrisă pe pagina Pe ce se bazează.

Proiectul de lege m-a provocat să scriu această viziune. Avem același obiectiv, dar propun alt drum: întâi construim și verificăm, apoi facem obligatoriu. → Comparația punct cu punct

O lege poate da mandatul și banii, dar nu poate construi produsul. Toate țările din UE care au făcut obligatoriu un sistem de design l-au construit mai întâi. O obligație pentru ceva care nu există produce, cel mai probabil, amânări și excepții. → Capitolul 7

Nu. Se vor folosi la fel: butoanele, formularele și mesajele vor funcționa la fel. Fiecare instituție își păstrează numele, iar fiecare nivel administrativ (central, local, prefectură) își poate păstra culoarea. → Capitolul 3

Nu. Simbolurile statului sunt stabilite prin lege și rămân neatinse. Propunerea pornește chiar de la ghidul de identitate vizuală existent al Guvernului și de la culorile drapelului stabilite prin lege.

Româna rămâne limba oficială și versiunea de referință juridică. Dar în România trăiesc oameni care înțeleg mai bine maghiara, ucraineana, limba semnelor sau engleza. Legea cere deja, în anumite condiții, folosirea limbii minorităților în administrație, iar Legea nr. 242/2022 cere multilingvism în serviciile digitale. Dacă un om nu înțelege ce are de făcut, serviciul nu și-a atins scopul.

Că un site poate fi folosit de oricine: de cineva care nu vede bine, care nu poate folosi mouse-ul, care folosește un program ce citește ecranul cu voce tare, care are dificultăți de citire. E și o obligație legală pentru toate site-urile publice, din 2018.

Le preluăm ideile bune, dar avem nevoi specifice: CNP, adrese cu bloc și scară, diacritice, maghiară, reguli românești pentru site-urile instituțiilor. Iar sistemul american trece printr-o criză de guvernanță. Cel mai apropiat cod refolosibil e cel al Republicii Moldova, care e deja în limba română. → Ce au făcut alții

Estimarea mea: aproximativ 0,5–0,7 milioane € în primele 9 luni și 1,1–1,8 milioane € pe an când sistemul e matur. Asta înseamnă aproximativ 6–9 eurocenți pe an pentru fiecare locuitor. Sunt estimări care trebuie validate. → Capitolul 7

Și cât se cheltuie azi? Nimeni nu știe exact. Fiecare instituție își plătește separat site-ul și întreținerea lui, iar costurile nu sunt adunate nicăieri. Asta e, în sine, una dintre problemele descrise în capitolul 2.

Un singur exemplu arată ordinul de mărime. Programul guvernamental DigiLocal (OUG nr. 56/2024) are un buget de 200 de milioane de lei pentru 2024–2025, adică aproximativ 40 de milioane €. Banii sunt pentru primării și consilii județene: programe informatice și, în limita a 30%, echipamente. Fiecare autoritate putea primi cel mult 75.000–250.000 de lei, după tip. Până în mai 2025, ministerul a publicat două liste intermediare, cu aproximativ 900 de proiecte admise. Fiecare primărie își cumpără singură soluția. Statul a oferit un model vizual pentru site, dar nu și piese comune, gata construite.

Cele două sume nu se compară direct. DigiLocal plătește și echipamente, iar un sistem de design nu elimină costul fiecărui site. Dar arată că statul cheltuie deja sume mari pe site-uri, fără piese comune care să poată fi refolosite de la o instituție la alta.

Nu primăriile, din bugetul propriu. Propun un fond separat, din bani europeni, după modelul Italiei. Acolo, din fondurile de redresare (PNRR), lucrurile au funcționat așa:

• Suma era fixă și știută dinainte. Fiecare primărie primea o sumă forfetară, stabilită după numărul de locuitori.
• Statul oferea gratuit modelele. Șabloane de site și teme pentru sistemele de administrare a conținutului (CMS), gata pregătite pentru verificare. Adaptarea era cât mai ușoară.
• Banii veneau doar după rezultat. Primăria făcea întâi lucrarea. Apoi un verificator independent, plătit de stat, nu de primărie, confirma că site-ul respectă criteriile. Abia atunci primăria primea banii.
• Exista o a doua șansă, dar nu una nelimitată. Dacă verificarea găsea probleme și termenul nu trecuse, primăria le putea corecta. Dacă termenul trecea, finanțarea se retrăgea.

Rezultatul: aproape 6.000 de primării aliniate la același model în trei ani și jumătate, raportate în decembrie 2025, fără nicio amendă. → Ce au făcut alții

Ar fi, dacă ar decide standardul. De aceea propun ca firmele să contribuie cu expertiză, dar fără drept de vot și fără niciun avantaj în achizițiile publice. Totul e public, iar experții își declară conflictele de interese. → Capitolul 6

Propunerea are momente clare de verificare și criterii de oprire. Dacă rezultatele nu apar, programul se oprește sau se regândește, înainte să se cheltuiască mulți bani. → Capitolul 7

Da. În 2016–2017 a existat un ghid de design în limba română pentru site-urile statului. A fost abandonat la aproximativ 70%. Din ce am găsit, nu avea nici o instituție care să-l dețină, nici buget, nici echipă. De aceea propunerea pune continuitatea pe primul loc.