Resurse · Pe ce se bazează
Nu e doar o părere. Iată cercetarea din spatele site-ului.
Înainte să scriu ce cred, am vrut să știu ce există deja: ce spune legea în România, ce au făcut alte țări, ce a mers și ce nu. Rezultatul e o serie de documente de cercetare, scrise între 19 și 22 octombrie 2026, cu ajutorul inteligenței artificiale, pe baza experienței mele în domeniu. Pe ele se sprijină fiecare capitol al site-ului.
În cifre:
- 9 documente de cercetare și analiză;
- 377 de documente-sursă adunate: legi, hotărâri, ordine, avize parlamentare, ghiduri oficiale, rapoarte. Inteligența artificială m-a ajutat să le găsesc, să le descarc și să extrag din ele ce era relevant. Documentele-cheie le-am citit eu, iar fiecare afirmație de pe site am verificat-o în sursa ei;
- 26 de state UE analizate (toate celelalte state membre), plus SUA și Republica Moldova;
- 3 versiuni ale propunerii proprii, cu o revizuire critică între ele.
Drumul cercetării
- Ce există în Europa? Cadrul european și catalogul sistemelor de design.
- Ce propune proiectul de lege? Parcursul legislativ și analiza proiectului.
- Cum au procedat alte țări? Legile similare din UE și lecțiile sistemului american.
- Ce aș propune eu? Propunerea completă: Sistemul de Design al Guvernului României (SDGR).
- Pe ce reguli românești clădesc? Fundamentele românești.
- Cum explic asta oricui? Acest site.
Documentele
| # | Document | Ce răspunde | Surse | Folosit în capitolele |
|---|---|---|---|---|
| 1 | Regulile europene | Ce reguli europene există pentru accesibilitate, utilizabilitate și sisteme de design? | linkuri oficiale (Comisia Europeană, ETSI, W3C) | 1, 4, 5 |
| 2 | Sistemele de design din Europa | Ce țări au un sistem de design, cum e construit, e deschis? | fiecare sistem verificat online, la 19.10.2026 | 2, 3, Ce au făcut alții |
| 3 | Parcursul proiectului de lege | Pe unde a trecut proiectul de lege, cine l-a avizat, ce s-a schimbat? | 24 de documente oficiale din dosarele Senatului și Camerei, transcrise | 8, Proiectul de lege |
| 4 | Analiza proiectului de lege | Este proiectul coerent, aplicabil, finanțat? Ce face bine? | textele proiectului, avizele, legislația la care trimite | 2, 6, 8, Proiectul de lege |
| 5 | Legile statelor UE | Cum au făcut alte state obligatoriu un sistem de design? Ce a funcționat? | 145 de fișiere oficiale, din celelalte 26 de state membre | 7, Ce au făcut alții |
| 6 | Sistemul american (USWDS) | Ce merită preluat din cel mai cunoscut sistem guvernamental și ce trebuie evitat? | surse primare americane (GSA, GAO, GitHub) | 3, 6, Ce au făcut alții |
| 7 | Propunerea completă, versiunea 3 | Cum aș construi eu sistemul: viziune, arhitectură, colaborare, etape, buget, riscuri | documentele 1–6 | toate |
| 8 | Ce există deja în România | Ce reguli, ghiduri și resurse există deja în România? | 208 fișiere oficiale | 2, 4, 5, 6 |
| 9 | Alegerea fontului | După ce criterii se alege fontul serviciilor statului, ca să fie ușor de citit și să scrie corect toate limbile din România? | studii de lizibilitate, standarde, 17 sisteme de design guvernamentale, 22 de fonturi verificate în fișierele lor | 3 |
Total documente-sursă descărcate: 24 + 145 + 208 = 377.
Ce poți verifica singur
Cele mai importante afirmații de pe site pot fi verificate direct în sursele oficiale:
| Afirmație | Sursa oficială |
|---|---|
| Stadiul proiectului de lege | Fișa PL-x 300/2026 pe cdep.ro |
| Culorile drapelului | Legea nr. 176/2023, Monitorul Oficial nr. 550 din 20.06.2023; forma actualizată a Legii nr. 75/1994, Anexa 1 |
| Cele cinci secțiuni obligatorii ale site-urilor | HG nr. 123/2002, Anexa 1 la normele metodologice (forma consolidată) |
| Secțiunea „Accesibilitate” obligatorie | Decizia ADR nr. 815/2022 și normele aprobate prin ea (forma consolidată), art. 7 alin. 2 și Anexa 1 |
| Data actualizării pe fiecare pagină | HG nr. 1085/2003, art. 6¹ |
| Principiile serviciilor digitale | Legea nr. 242/2022, art. 5 lit. k (centrarea pe utilizator), l (incluziune și accesibilitate), m (multilingvism) |
| Ghidul de identitate vizuală al Guvernului | identitate.gov.ro |
| Sistemul de design al Republicii Moldova | mud.egov.md; codul pe GitHub |
Toate actele normative românești pot fi consultate gratuit pe legislatie.just.ro, Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Unele forme actualizate de acolo pot să nu includă cele mai recente modificări; data actualizării apare pe fiecare pagină.
Limitele cercetării
- Este o cercetare documentară, nu o consultanță juridică.
- Proiectul de lege PL-x 300/2026 este doar obiect de analiză și referință. Argumentele, exemplele și soluțiile de pe acest site nu provin din expunerea lui de motive. Când citez proiectul, citatul e între ghilimele și are articolul indicat.
- Cifrele au o dată. Situația site-urilor, a proiectului de lege și a sistemelor din alte țări se schimbă.
- Costurile din propunere sunt estimări, care trebuie validate cu date reale.
- Unele surse au fost accesibile doar indirect. Acolo unde n-am putut verifica în sursa primară, documentele o spun explicit.
- Inteligența artificială m-a ajutat să caut, nu să gândesc. Am folosit instrumente de inteligență artificială ca să găsesc și să adun documentele: legile și ghidurile oficiale ale celorlalte 26 de state membre ale UE, legislația românească, documentația sistemelor de design. Ce surse am păstrat, cum le-am citit, concluziile și propunerea sunt ale mele și pornesc din experiența mea în acest domeniu. Fiecare afirmație importantă are trimitere la sursa originală, ca s-o poți verifica și tu. Tot cu ajutorul inteligenței artificiale am tradus site-ul în engleză și maghiară; maghiara așteaptă verificarea unui vorbitor nativ.
Dacă găsești o greșeală, scrie-mi.