Capitolul 6 din 8 · Cum văd colaborarea~3 minute
Statul răspunde, o echipă permanentă construiește, universitățile și firmele ajută
Până aici am descris cum ar putea arăta un sistem comun. De aici începe partea mai grea: cine îl construiește, cine îl întreține și cine răspunde pentru el.
Am văzut două feluri în care un sistem de design pentru stat moare:
- în România, în 2016–2017: un ghid bun, dar fără o instituție care să-l dețină, fără buget și fără echipă. A fost abandonat;
- în Statele Unite, în 2025–2026: cel mai cunoscut sistem de design guvernamental din lume a ajuns să depindă de o echipă foarte mică. A rămas 15 luni fără nicio versiune nouă.
De aceea cred că responsabilitatea trebuie să fie clară, iar munca trebuie împărțită între mai mulți, fără ca cineva să poată prelua controlul.
1. Statul, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR)
Ce face: răspunde de sistem în fața publicului. Asigură finanțarea pe mai mulți ani, aprobă direcția, publică deciziile și rezultatele, garantează că sistemul continuă și când se schimbă conducerea.
Ce nu face: nu decide detaliile tehnice de zi cu zi și nu sancționează instituțiile pentru un produs care încă nu e gata.
Alături: Secretariatul General al Guvernului, care deține deja identitatea vizuală a Guvernului și registrul .gov.ro, ar trebui să facă parte din conducerea sistemului.
2. O echipă tehnică permanentă
Ce face: construiește și întreține sistemul: arhitectura, securitatea, versiunile, testarea, suportul pentru instituții. Verifică tot ce vine din afară înainte să intre în sistem.
Ce nu face: nu administrează sistemele interne ale instituțiilor.
De ce permanentă: un sistem de design e un produs viu. Are nevoie de oameni plătiți să se ocupe de el în fiecare zi, nu doar de un proiect cu termen de încheiere.
Dimensiune: 8–10 oameni la început, 13–18 când sistemul e matur.
3. Universitățile și studenții
Ce fac: cercetare cu utilizatori (inclusiv în mediul rural), testare, verificări de accesibilitate, documentație, traduceri, prototipuri.
Ce nu fac: nu lucrează direct pe serviciile aflate în funcțiune. Tot ce produc trece prin echipa permanentă.
Ce câștigă: proiecte reale, credite pentru proiectele de semestru, lucrări de licență și de cercetare, stagii plătite, granturi pentru laboratoare universitare.
Facultăți potrivite: informatică, design, arte și arhitectură, psihologie și sociologie, litere și limbi străine, psihopedagogie specială.
4. Firmele și specialiștii din industrie
Ce fac: aduc experiența produselor folosite de milioane de oameni: revizuiesc codul și designul, oferă mentorat studenților, împărtășesc practici care funcționează.
Ce nu fac: nu votează asupra standardului și nu primesc niciun avantaj în achizițiile publice.
Ce câștigă: un standard deschis, același pentru toți, și recunoaștere publică pentru contribuție.
Și ceilalți
- Organizațiile persoanelor cu dizabilități: un loc permanent în consiliul consultativ și sesiuni de testare plătite.
- Administrația locală, prin asociațiile primăriilor și ale consiliilor județene: își spune nevoile.
- Organizațiile civice care fac deja proiecte digitale deschise.
- Cetățenii: părerea lor despre servicii, participare la teste, propuneri publice.
Regulile care țin echilibrul
- O singură instituție răspunde. Nu un comitet fără responsabil.
- Echipa permanentă ia deciziile tehnice. Contribuțiile externe sunt binevenite, dar trec prin ea.
- Firmele nu votează și nu au avantaje în achiziții. Experții declară conflictele de interese.
- Totul e public: codul, deciziile, costurile, rezultatele testelor.
- Mai mulți oameni, din organizații diferite, pot publica versiuni. Sistemul nu depinde de o singură persoană.
Pentru specialiști
- Structuri: Comitet director (ADR, responsabilul de produs, arhitectul tehnic, reprezentantul Guvernului, reprezentantul administrației locale; propun includerea SGG); Consiliu consultativ fără drept de veto; grupuri de lucru deschise; instituții-pilot.
- Matrice RACI pentru strategie, arhitectură, componente noi, versiuni majore, contribuții, teste de accesibilitate și etapele de verificare.
- Universități: 3–5 laboratoare regionale, credite ECTS, stagii de 3–6 luni, certificare internă „Auditor SDGR” (SDGR: Sistemul de Design al Guvernului României, cum îl propun eu), contribuții sub EUPL-1.2 / CC BY 4.0 cu DCO, parcurs contribuitor → contribuitor de încredere → responsabil de cod.
- Mediul privat: program „SDGR Fellows” (ore donate de angajator), revizori externi, mentori pentru laboratoare; șapte garanții împotriva conflictului de interese.
- Continuitate: 3–5 responsabili de cod din organizații diferite, cel puțin doi administratori de publicare, memorandum aprobat de Guvern, buget multianual.
- Competența juridică exactă a ADR (de exemplu, dacă poate pune condiții la avizarea proiectelor) trebuie confirmată printr-o notă juridică. Propunerea nu o presupune.
- De ce nu un forum cu firme care avizează standardul: actualul Consiliu Național pentru Transformare Digitală este, prin HG nr. 89/2020, consultativ, iar membrii lui includ organizații private.
Pe ce mă bazez
Trimiterile duc la versiunile publice ale documentelor mele de cercetare; numărul secțiunii (§) duce direct la paragraful citat.
| Afirmație | Document | Unde |
|---|---|---|
| Modelul cu patru piloni, rolurile și limitele | Propunerea completă | §9 |
| Guvernanța, RACI, continuitatea | Propunerea completă | §10 |
| Dimensiunea echipei | Propunerea completă | §14.1 |
| SGG în conducere | Ce există deja în România | §3.3, decizia 12 |
| GovITHub abandonat | Ce există deja în România | §12 |
| Criza USWDS 2025–2026, 15 luni fără versiune | Sistemul american (USWDS) | §0, §4 |
| CNTD consultativ, cu membri privați | Analiza proiectului de lege | §6.3 |
| Comunitatea academică RoCHI | Ce există deja în România | §13 |
| Modele de guvernanță din Europa (NL comunitar, Ungaria: construcție separată de control) | Sistemele de design din Europa; Legile statelor UE | §3; §3.2 |