Document de lucru: note/08_contextul_politic.md
08 · Contextul politic: în ce stat era fiecare provincie când s-a schimbat alfabetul
Note de lucru, 27 octombrie 2026. Vizualizare: imagini/14_alfabet_si_stat_pe_provincii_1770-2026.png (refăcută pe 30.10: Ardealul fără ş, ţ până în 1890, Bucovina cu semnele lui Pumnul, anii 1941-1944; tot pe 30.10: nordul Ardealului sub Ungaria în 1940-1944, școlile din Țara Românească în 1856-1858 și cărțile de slujbă cu chirilice, până în 1881 în România și până în 1900 la Sibiu).
Răspunsul scurt: trecerea la alfabetul latin nu a venit după Marea Unire (1918). A venit în jurul Micii Uniri (1859), adică unirea Moldovei cu Țara Românească sub Cuza.
- Ardealul și Bucovina au trecut tot în 1860, fiind sub Austria, dar fără ş și ţ: Cipariu scria si, ti (în revista ASTREI, până în 1890), iar Pumnul punea o bară deasupra (s̄, t̄).
- Dobrogea a intrat în 1878 într-o Românie care scria deja cu litere latine.
- Doar Basarabia a trecut odată cu 1918. Sub URSS a revenit la chirilică (1940/1944-1989) și a trecut definitiv la litere latine abia la 31 august 1989.
1. Fiecare moment-cheie al scrisului, cu statutul politic al provinciilor
| Moment | Ce se întâmplă cu scrisul | Țara Românească și Moldova | Transilvania și Banat | Bucovina | Basarabia | Dobrogea |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1779-1826 | Școala Ardeleană creează ç, ş, ţ (Micu 1779, Șincai 1804, Maior 1819, Csokotis 1819, Montan' 1826) | principate separate, sub suzeranitate otomană | Imperiul Habsburgic: aici se nasc literele (tipărite la Viena, Buda, Sibiu) | Austria (din 1775) | Imperiul Rus (din 1812) | Imperiul Otoman |
| 1829-1856 | alfabetul de tranziție (Heliade, Asachi, Kogălniceanu) | principate separate, protectorat rus (Regulamentele Organice) și suzeranitate otomană | Habsburgi | Austria | Imperiul Rus | Otoman |
| dec. 1850 – oct. 1858 | Eforia școlilor din Țara Românească: 1850 încă ш/ц; 1856 o singură slovă; 1858 numai litere latine | după Congresul de la Paris (1856): garanția puterilor europene; divanurile ad-hoc (1857) cer unirea | Habsburgi | Austria | Imperiul Rus | Otoman |
| ian. 1859 | (fără act despre alfabet) | Mica Unire: Cuza ales domn în ambele principate; guverne încă separate | Habsburgi | Austria | Imperiul Rus | Otoman |
| martie 1859 | Moldova: „Comisiunea profesorală” adoptă o lege cu 12 articole pentru școli, după modelul muntean din 1858 (Dragnev & Gumenâi p. 101) | Principatele Unite | ||||
| 8 feb. 1860 | ordinul lui Ion Ghica: ш → ş, ц → ţ (✔ pe original) | Principatele Unite (guvernul de la București) | aprilie 1860: comisiile de la Sibiu și Timișoara, convocate de ministerul austriac, adoptă literele latine | 1860: comisia de la Cernăuți (ortografia Pumnul) | Imperiul Rus: chirilic | Otoman |
| 1862 | Moldova renunță oficial la alfabetul de tranziție (actul nu e documentat) | unirea administrativă: guvern și capitală unice; numele România | ||||
| 1880 | Academia: „totdéuna ş și ţ” | România independentă (1877-1878) | din 1867 Austro-Ungaria, partea ungară | Austria | Imperiul Rus | intră în România în 1878 |
| 1881 | Biserica trece la literele latine (regulamentul admitea și chirilica; în practică, numai litere latine) | Regatul României | ||||
| 1890 | revista ASTREI, Transilvania, trece la ortografia Academiei, cu ş și ţ (hotărârea din 21.12.1889) ✔ | |||||
| 1904 | Regulile Academiei: 27 de litere | Regat | normele academice nu sunt obligatorii aici. Boerescu: chirilica dispare din tipărituri abia în jurul lui 1911 | Austria | Rusia: chirilica rusă „moldovenească” (1905/1913) | România |
| 1918 | Marea Unire | 1 dec. 1918 | 28 nov. 1918 | 27 mar. 1918: trece la latin | ||
| 1940-1944 | nordul Ardealului la Ungaria (1940-1944) | nordul: URSS | URSS: din nou chirilic; 1941-1944 România | |||
| 1932-1938 | RASS Moldovenească (stânga Nistrului, URSS): litere latine 1932-1938, apoi din nou chirilic | |||||
| 31 aug. 1989 | legea RSS Moldovenești: revenirea la grafia latină | latin | ||||
| 2003 | „virgulă, nu sedilă” | România | Rep. Moldova (independentă din 1991) |
Surse:
- perioadele provinciilor: Boerescu p. 89, 146-147; Dragnev & Gumenâi cap. VI;
- momentele 1856-1862: Cazimir p. 119-120, Monitorul nr. 30 (✔);
- RASSM și Transnistria: https://en.wikipedia.org/wiki/Moldovan_Cyrillic_alphabet;
- datele politice generale (1859, 1862, 1866, 1867, 1877-1878, 1881, 1918, 1940, 1944, 1991): date istorice standard, nu le-am reverificat în surse primare.
2. Ce schimbă perspectiva politică în concluziile noastre
- Literele s-au născut în afara Principatelor. ș și ț au fost inventate în Imperiul Habsburgic, de cărturari ardeleni care tipăreau la Buda, Viena și Sibiu. Abia apoi au fost importate în Principate.
- Alfabetul latin a precedat unirea politică, nu i-a urmat.
- Ardelenii și bucovinenii scriau cu litere latine din 1860, cu aprobarea Vienei, cu aproape 60 de ani înainte de 1918.
- În 1918 s-au unit provincii care aveau deja același alfabet, cu excepția Basarabiei.
- Asta explică de ce prima reformă ortografică de după Marea Unire (1932) a fost una de unificare a ortografiei, nu a alfabetului.
- Momentul ales nu e întâmplător.
- Hotărârile Eforiei (1856-1858) vin imediat după Congresul de la Paris (1856), care slăbește protectoratul rus.
- Ordinul lui Ghica vine la un an după Mica Unire (1859).
- Cazimir și Dragnev & Gumenâi notează amândoi argumentul politic: chirilica era asociată cu influența rusă și cu panslavismul (Heliade, citat de Cazimir p. 101).
- Basarabia confirmă legătura dintre alfabet și stat. Aici alfabetul a urmat exact granițele: latin cu România (1918-1940, 1941-1944), chirilic cu URSS, latin după 1989. În Transnistria, chirilica „moldovenească” e folosită și azi.
3. Moldova: cine a dus tiparul cu litere latine
Contextul: între 1829 și 1856, Moldova era sub protectorat rus. Boerescu notează că e „de mirare” că o carte bisericească cu litere latine a putut apărea „tocmai în Moldova, în ciuda controlului exercitat de Imperiul Rusiei” (p. 324).
| Cine | Ce a făcut | Sursa |
|---|---|---|
| (context) Courier de Moldavie | Iași, 18 februarie – 1 aprilie 1790: periodic săptămânal patronat de Potemkin, comandantul trupelor ruse din războiul ruso-austro-turc. A fost tipărit cu o presă de campanie adusă de la Sankt Petersburg și instalată în Palatul Ghica. Era plănuit bilingv (română și franceză), dar a apărut doar în franceză. E deci tipar cu litere latine la Iași, dar nu în română, așa că nu face parte din istoria lui ș și ț. Prima pagină a nr. 1 (Jassy, 18 februarie 1790) e reprodusă pe politeia.org.ro. Antetul are stema Moldovei (capul de bour) sub o coroană. Textul, în franceză, cu s lung (ſ), anunță numirea lui Potemkin ca „Grand Hetman” al cazacilor și redă ucazul Ecaterinei a II-a din 10 ianuarie 1790. | https://ro.wikipedia.org/wiki/Courier_de_Moldavie (citează N. Iorga, Istoria presei românești, 1922, p. 14-15) |
| Neofit Scriban (ierodiacon, „singhel”) | Catihis, Iași, 1838: prima carte din Moldova tipărită cu litere latine, „cu literile Strămoşeşti”. Ortografia urmează sistemul lui Petru Maior. | Dragnev & Gumenâi p. 100; Boerescu p. 324-326 |
| Mitropolitul Veniamin Costachi | Cartea apare „cu binecuvântarea și cu toată cheltuiala” lui. Pretextul oficial era readucerea greco-catolicilor ardeleni la ortodoxie, prin cărți în alfabetul cu care erau obișnuiți. | Boerescu p. 324 |
| Petru M. Câmpean (ardelean, profesor la Academia Mihăileană din Iași) | A îndreptat manuscrisul lui Scriban și a scris „Scurta povățuire în scrierea cu litere romane sau latine”. Despre ţ scrie „totdeauna având punt seau coma dedesupt” (morţi, mulţi, ţie). Pentru [ș] admite s „cu punt” sau sh. | Boerescu p. 324-325 |
| Gheorghe Asachi | Albina românească (Iași, din 1 iunie 1829), cu titluri în alfabet de tranziție; Tipografia Albinei. Avea propriul sistem cu litere latine și a primit răceală inițiativa lui Heliade din 1844. | Boerescu p. 145; Cazimir p. 111 |
| Gheorghe Săulescu (Seulescul), profesor la Gimnaziul Trei Ierarhi | Primul sistem ortografic „fonetic” cu litere latine (gramatica din 1833, cu un text-model în litere latine la p. 211-215; abecedarul din 1832). | Boerescu p. 255-257; Dragnev & Gumenâi p. 100 |
| Mihail Kogălniceanu | Alăuta românească (1838): titluri cu litere latine și o discuție cu Scriban despre sistemul lui. Dacia literară (1840) și Propășirea (1844): alfabet de tranziție moderat. Steaua Dunării (1855): adept al literelor latine din 1837, dar prudent („nici pentru pedantism, nici pentru şarlatanism”). | Cazimir p. 117; Dragnev & Gumenâi p. 100 |
| Scarlat Vârnav | Sistem de transcriere (1846); Biblioteca română de la Paris cerea cărți cu litere latine. | Dragnev & Gumenâi p. 100; Boerescu bibl. p. 381; Cazimir p. 118 |
| Vasile Alecsandri | România literară (1855) folosește mai multe litere latine: î, j, s, t. Grammaire de la langue roumaine (1863) folosește ss și ts alături de ş și ţ. | Cazimir p. 117; Boerescu p. 334 |
| „Comisiunea profesorală” | Martie 1859: o lege cu 12 articole pentru școli, după modelul muntean din 1858. | Dragnev & Gumenâi p. 101 |
| V. A. Urechia | Un presupus ordin din 1862, nedocumentat; vezi note/07. |
Rămâne, totuși: Codicele civil al Moldovei a fost tipărit în 1862 încă în alfabet de tranziție (Boerescu p. 147). În Moldova, tranziția s-a încheiat mai târziu decât în Țara Românească.
O descoperire pentru istoria virguliței
În 1838, la Iași, Petru M. Câmpean descrie semnul de sub t drept „punt seau coma”. E cea mai veche mențiune explicită a cuvântului „coma” (virgulă) pentru semnul de sub t pe care am găsit-o. E cu 57 de ani înainte de desenul „(,)” al Academiei (1895) și cu 165 de ani înainte de regula din 2003.
Citat după Boerescu, p. 325. Originalul (BRV III, nr. 1176) nu l-am văzut.
Adăugat pe 27.10: două surse primare noi
- Alăuta românească nr. 4, Iași, 15 august 1838 (supliment literar al Albinei românești), p. 45-48, „Urma de Catichis & de Singelul Neofit”. Scanare: dacoromanica.ro, prin blogul Tipărituri vechi: https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2013/06/08/alauta-romaneasca-iasi-1838-introducerea-alfabetului-latin/
- La p. 48, articolul, semnat „Klmn.”, foarte probabil Kogălniceanu, redactorul Alăutei, salută Catihisul lui Scriban, „scris cu litere Latinești pentru ușurința catihumenilor”: „cartea este bună, pentru că va face epohă în literatura Moldaviei”.
- Îl critică însă pentru ș. Scriban scrisese sh (ш). Ar fi trebuit, „după ortografia priimită de Alexie”, „să pue un s cu un punct didesupt la începutul cuvintelor, ear la mijlocul lor doi s s”: „Iassi, mossie, grossi, ear nu Iashi, moshie, groshi”.
- Ironia: articolul e cules cu slove chirilice. Doar titlul revistei și exemplele sunt cu litere latine.
- Confirmă că Catihisul din 1838 nota [ș] prin sh. Boerescu (p. 325) spune că, după Câmpean, se puteau folosi „s cu punt” sau „sh”.
- Decupaje: povestea/img/alauta_1838_titlu.jpg și povestea/img/alauta_1838_scriban.jpg.
- I. L. Caragiale, „Peste 50 de ani”, Universul, anul XXVII, nr. 133, 18 mai 1909 (textul integral pe ro.wikisource.org, „Peste 50 de ani”). Caragiale descrie vizita lui Cuza la deschiderea anului școlar la Ploiești: „Jos slova străină! sus litera străbună!”, strigat de dascălul Basile Drăgoșescu. Cazimir (p. 120) dă scena fără să precizeze sursa; aceasta e ea. Tot acolo: „De cinzeci de ani scriem cu litere latine... iar limba noastră... nu reușim s-o scriem cu literele străbune cum se cade”.
