Document de lucru: note/11_oameni_scoli_politica.md

11 · Oamenii: unde au învățat, ce credință aveau, din ce tabără politică veneau

Note de lucru, 27 octombrie 2026. Cele trei cărți locale dau mai ales funcția fiecăruia în momentul acțiunii. Datele biografice vin în cea mai mare parte din Wikipedia (W), folosită ca pistă. Sunt date de dicționar, dar nu le-am verificat fiecare în surse primare.

Abrevieri:

• confesiune: GC = greco-catolic, Ort = ortodox
• state: Hb = Imperiul Habsburgic, ȚR = Țara Românească, MD = Moldova
• surse: B. = Boerescu, C. = Cazimir, D. = Dragnev & Gumenâi; ✔ = verificat de mine

1. Tabelul

2. Ce tipare se văd

1. Inventatorii (1779-1826) sunt preoți greco-catolici din Imperiul Habsburgic, formați în școli catolice imperiale: Roma (Propaganda Fide: Maior, Șincai) și Viena (Micu, Csokotis, Alexi, Montan', Pumnul). Niciunul nu a studiat la Paris. Unirea cu Roma le dădea acces la studii în Occident și, odată cu ele, ideea originii latine.
2. Semnul s-a născut într-o instituție de stat habsburgică, nu într-una românească: Tipografia Universității din Buda (vezi note/10). Când au inventat semnul, autorii aveau slujbe imperiale, nu funcții politice.
3. Decidenții de stat din Principate (1859-1860) sunt laici din generația de la 1848, formați la Paris (Ghica, Cuza, Alecsandri, Urechia) sau la Berlin (Kogălniceanu). Excepția e Asachi, conservator și potrivnic revoluției, care rămâne rezervat față de reformă.
4. Sistemul a trecut granița prin ardeleni plecați în Principate (Câmpean la Iași, Laurian la București, Pumnul la Cernăuți). A trecut și granița confesională: un mitropolit ortodox (Veniamin Costachi) a plătit tiparul primei cărți moldovenești cu literele „Școlii” greco-catolice.
5. Ruptura s-a produs în interiorul taberei latiniste, nu între partide. Urmașii greco-catolici ai inventatorilor (Cipariu, Laurian) au respins semnele, în numele etimologiei. Semnele au fost salvate de Maiorescu, de la Junimea, conservator și format în spațiul german.
6. Literele nu au fost o temă de partid. ş/ţ au fost impuse de un liberal de la 1848 (Ghica, 1860), de un decret dat sub un ministru liberal (Urechia, 1881) și de Academie, prin conservatorul Maiorescu (1880, 1904). Disputa reală a fost între etimologiști și foneticiști, nu între stânga și dreapta.
7. „Sedila francesă” nu vine din educația franceză a decidenților. Forma de sedilă i-a dat-o Csokotis, un greco-catolic format la Viena (1819). Termenul apare în regula scrisă de Maiorescu, format mai ales în spațiul german. Numele descrie forma tipografică ç, nu o filiație culturală.
8. De la Maior la Maiorescu (S/N). Tatăl lui Titu Maiorescu, ardeleanul Ioan Trifu (1811-1864; gimnaziul la Blaj, teologia la Oradea, seminarul la Pesta, doctoratul la Viena), „își luase numele de Maiorescu... pentru a sublinia înrudirea cu Petru Maior”. Gradul de rudenie nu e precizat, iar fraza nu are sursă pe Wikipedia; monografia indicată acolo este N. Bănescu și V. Mihăilescu, Ioan Maiorescu, București, 1912. Dacă se confirmă, omul care a făcut ş și ţ obligatorii la Academie (1880) poartă chiar numele inventatorului lor (1819). Surse: ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Maiorescu; AMAN, fișa „Maiorescu, Ioan”, pentru numele de naștere Trifu și studii.
9. Actorii se schimbă în timp:
   • 1779-1838: clerici (preoți, protopopi, un mitropolit);
   • 1859-1907: politicieni laici și academicieni;
   • 2003: tehnicieni (un documentarist-programator de la cIMeC, un lingvist director de institut). Niciun politician.

3. De verificat

• Anii lui Șincai la Roma. Perioada exactă în care Micu și Șincai au fost corectori la Buda.
• Biografia lui Csokotis și a lui Montan' (de căutat în Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900 și în BRV).
• Identitatea lui Petru M. Câmpean.
• Înrudirea Maior–Maiorescu: gradul exact de rudenie (Bănescu și Mihăilescu 1912).
• Ce guvern a obținut decretul din martie 1907. Atunci s-a schimbat guvernul (12 martie 1907), deci nu putem atribui decretul cu siguranță unui partid.

Adăugat pe 27.10: Gheorghe Constantin Roja, căutare în surse străine

• Portret: n-am găsit niciunul. Am căutat în:
  • Wikipedia engleză, bulgară și aromână, plus Wikidata (imaginea din Wikidata e pagina de titlu a cărții din 1809);
  • cărțile digitizate pe Europeana, la Biblioteca Națională a Austriei și la Biblioteca de Stat a Bavariei;
  • surse în greacă și macedoneană;
  • cartea lui M. Berényi, unde la p. 55 e doar coperta cărții. Probabil nu s-a păstrat niciun portret.
• Numele: în germană semna „Georg Constantin Rosa”. Așa apare în catalogul Bibliotecii Naționale a Austriei, pentru Untersuchungen über die Romanier oder sogenannten Wlachen, Pesta, Mathias Trattner, 1808, și pentru teza de medicină De luxu in medicamentis, ejus fontibus et damno, 1812. Uneori semna și „Valachus Moscopolitanus” (Berényi, p. 53).
• Biografie (M. Berényi, Familii și personalități macedoromâne din Pesta (sec. XVIII–XIX), Giula, 2017, p. 53-56, https://romanintezet.hu/files/Egyeb/Familii_si_personalitati_macedoromane.pdf):
  • născut la Bitola în 1786;
  • adus la opt ani la Timișoara, unde l-a crescut un unchi negustor;
  • doctor în medicină la Viena în 1812, apoi medic la spitalul Universității din Pesta;
  • lucrarea din 1808, în greacă și germană, a scris-o încă din studenție.
  • Kopitar a recenzat-o.
• Alte surse:
  • după Wikipedia engleză, a murit pe 12 februarie 1847 la Oravița, unde a fost medic de district din 1821;
  • tot Wikipedia spune că Petru Maior l-a ajutat să publice în 1808;
  • Boerescu (p. 304) notează că Maior era revizor la Buda încă dinainte de 1809, deci soluțiile grafice din cartea lui Roja (1809) pot fi în parte ale lui Maior, în calitate de corector.
• O contradicție: Wikipedia engleză spune că a studiat la Pesta, iar Berényi dă doctoratul la Viena. Teza din 1812 e păstrată la Viena, la Biblioteca Națională a Austriei.

Adăugat pe 27.10: Vasilie Gergely de Csokotis

• Portret: negăsit. Scanarea BRV 1043 (176 de pagini) nu are gravuri. Nu există nicio imagine pe Commons sau pe Wikipedia.
• Numele: Vasile Gherghel(i) de Ciocotiș; în latină, Basilius Gergely. Familia Gherghel(i) din Ciocotiș (Maramureș) a fost înnobilată la 17.09.1667.
• Nașterea, după sursă:
  • Baia Mare, 27.02.1794: I. Gherghel, Journal of Romanian Literary Studies 17/2019, p. 103 și urm., după V. Hossu, Elita Chioarului, 2011, p. 304; verificat de mine în PDF;
  • 1799, Ciocotiș: M. Aldea, 2015, verificat de mine în PDF;
  • 1798: V. Câmpean, Citadela, 2011.
• Moartea: Oradea, 9.02.1846, ca asesor al Scaunului Consistorial greco-catolic (Gherghel, după Hossu). Câmpean îl dă paroh la Dijir.
• Cariera:
  • teologie la Viena;
  • 1821: administrator parohial la Ghenci (Schematismus... Munkacsiensis pe 1821, archive.org schematismusvene00cath);
  • paroh la Andrid, între 1821 și 1834, unde termină biserica de zid în 1825;
  • a lăsat în manuscris două volume intitulate „Pedagogia” (Câmpean, 2011).

Adăugat pe 27.10: Petru M. Câmpean = Petru Maler Câmpeanu

• Portret: nu există. A. Ilica, Ateneul arădean V, 2024, nr. 7, p. 309-314 (verificat de mine în PDF): „nu a rămas nicio descriere fizică și nici vreun tablou ori fotografie despre profesor” (https://digital.bibliotecaarad.ro/files/original/c99fc02c709c0edd4dcca1aafcea39707f7fcb7c.pdf).
  • Ilica publică un medalion dintr-un tablou al Academiei Mihăilene, dar spune că identificarea e doar o presupunere.
  • O altă fotografie atribuită lui e de fapt a domnitorului Mihail Sturdza. Pe niciuna nu o folosim.
  • Pistă nevăzută: o stampă cu 24 de personaje, printre care profesorii Academiei Mihăilene, aflată la BCU Iași și reprodusă pe coperta cărții lui C. Merișca, O personalitate uitată..., 2000.
• Identitatea: „M.” vine de la Maler (Moaler). În registrul Preparandiei din Arad apare ca „Moaler Petru, Otlaca, 1820-1821”. Surse: Mărghitan 2010, https://studii.crifst.ro/doc/2010/2010_27.pdf, și Ilica 2024.
• Nașterea: Otlaca (azi Grăniceri, județul Arad). Anul diferă după sursă: 1809 pe crucea de mormânt; 1802 după Popeangă, Mărghitan și D. Bogdan; 1811 sau 1817 după propriile lui declarații.
• Moartea: Miclăușeni, 15 aprilie 1893, după actul de deces citat de Ilica.
• Cariera:
  • studii: Preparandia din Arad, apoi drept și filosofie la Pesta; doctor în filosofie în 1834;
  • din septembrie 1837, profesor de filosofie la Academia Mihăileană, apoi de drept (1839-1849);
  • preceptor la familia Sturdza;
  • director al BCU Iași între 1864 și 1866;
  • membru al Societății Academice Române din 1871.

Adăugat pe 27.10: Dan Matei

• Fotografie: profilul Europeana Pro, https://leuven2012.europeana.eu/person/dan-matei (captura Wayback din 30.12.2020). Imaginea are textul alternativ „Portrait of Dan Matei”, deci pagina îl identifică explicit. Aceeași imagine apare pe elearning.upt.ro. Licența imaginii nu e precizată, așa că o folosim doar în pagina locală, cu atribuire. Dacă pagina va fi publicată, trebuie cerută permisiunea sau înlocuită fotografia.
• Profil profesional:
  • se descrie ca „documentarist, former professional programmer (specialized in information retrieval)”;
  • a fost directorul cIMeC timp de circa 20 de ani;
  • apoi, la Institutul Național al Patrimoniului, director al departamentului de patrimoniu mobil, digital și imaterial, responsabil cu agregarea pentru Europeana;
  • reprezentantul României în grupul de experți DCHE al Comisiei Europene (2018).
• Rolul în standarde: cunoscut doar prin scrisoarea din 2003 și prin documentul WG2 N2783 (2004). Restul e negăsit.

Adăugat pe 27.10: Nicolae Maniu Montan'

• Portret: negăsit. Am căutat pe Wikipedia, Wikidata, Commons, Europeana, archive.org, la ÖNB și MDZ, în Szinnyei (MEK) și în BCU Cluj.
  • Pistă nevăzută: dicționarul Canonici, profesori și vicari foranei din Biserica Română Unită (1853-1918), coordonat de Popa-Andrei, editura Mega, 2013.
• Biografie: Ș. Comșa, Dascălii Blajului, 1940, p. 63, nr. 138, verificat de mine în PDF (https://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/136234):
  • „Nicolae Maniu (1796-1865). S'a născut în Hăpria jud. Alba”;
  • liceul la romano-catolicii din Alba Iulia, teologia la Viena, de unde se întoarce în 1825;
  • în 1825, învățător la Blaj; din 1826, paroh și administrator protopopesc la Sibiu; din 1837, protopop.
• După raportul cercetării asistate (nu am reverificat):
  • rector al seminarului din Blaj (1851-1855), econom mitropolitan (1855-1862), apoi vicar foraneu al Făgărașului;
  • a murit pe 25.03 (stil vechi) 1865, după necrologul din Gazeta Transilvaniei nr. 28/1865, p. 111 (https://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/61036);
  • nu a fost canonic, după Popa-Andrei (Acta Terrae Fogarasiensis IV, 2015);
  • casa lui parohială din Sibiu ar fi fost legată de pregătirea Adunării de la Blaj din 1848. Această afirmație e neverificată, așa că nu am preluat-o în pagină.
• Citatul „sŭnt a nóstre” (cu ŭ, în original și în BRV; corectat pe 30.10): e confirmat și de Gh. Togan, Transilvania XXXI, 1900, nr. 5, p. 118-121, care îl dă din Orthoepia, p. 25-26. Am verificat în PDF.
• Orthoepia (1826): scanată la BCU Iași, cota CS-RV1156 (găsită pe 30.10): https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/62829. Ghibu (1975, p. 87) o descrie: 118 pagini, aprobarea cenzurii din 10.10.1825.