Fragmentele documentelor originale, cu marcajele care arată ce am verificat. Apasă pe o planșă ca s-o deschizi la dimensiune mare.
Planșa 01. Petru Maior, Orthographia Romana, Buda, 1819: pagina de titlu. Sursa imaginii: BCU Cluj, BRV 1039A.Planșa 02. Maior 1819, p. 40, „De litera S”: semnul „mediae lunulae” sub s. Sursa imaginii: BCU Cluj, BRV 1039A.Planșa 03. Maior 1819, p. 44, „De litera T”: ţ (din t latin) și ç (din c latin). Sursa imaginii: BCU Cluj, BRV 1039A.Planșa 04. Laurian și Massim, Dicționariul limbei romane, 1871: semnele sunt „de prisosu”. Sursa imaginii: archive.org.Planșa 05.Analele Academiei Române, 1880: „totdéuna ş și ţ... sedila francesă” și votul din 14 aprilie. Sursa imaginii: archive.org.Planșa 06.Ortografia limbei române, 1895: „sedilă francesă (,)”, desenată ca virgulă. Sursa imaginii: Wikimedia Commons.Planșa 07.Regule ortografice, 1904: alfabetul de 27 de litere. Sursa imaginii: BCU Cluj.Planșa 08. Verificarea unei mapări inițiale a literelor de tranziție, comparată cu tabelul lui Șt. Cazimir (2006, p. 109). Sursa imaginii: desen propriu; Cazimir 2006.Planșa 09. Gh. Șincai, Epistola către Lipszky, Buda, 1804: primul semn sub s. Sursa imaginii: BCU Cluj, BRV 673.Planșa 10. Gh. C. Roja, Măestria ghiovăsirii, Buda, 1809: apostroful înaintea lui t. Sursa imaginii: BCU Cluj, BRV 771.Planșa 11. V. Gergely de Csokotis, Omu de lume, Viena, 1819: „códâ”, coada. Sursa imaginii: BCU Cluj, BRV 1043.Planșa 12. N. Maniu Montan', Orthoepia, Sibiu, 1826, p. 27, originalul: „eș—ш, țe—ц”, cu semnul mic, desprins sub literă. Sursa imaginii: BCU Iași, CS-RV1156.Planșa 13.Monitorul nr. 30, 8 februarie 1860: ordinul lui Ion Ghica. Sursa imaginii: Arhivele Naționale, prin ZIUA de Constanța.Planșa 14. Alfabetul și statul, pe provincii, 1770-2026 (refăcut pe 30.10.2026: Ardealul fără ş și ţ până în 1890, Bucovina cu semnele lui Pumnul, anii 1941-1944). Sursa imaginii: grafic propriu, după surse.
