Document de lucru: note/02_origini.md

02 · Originea semnului de sub s și t (sec. XVI → 1866)

Note de lucru, 27 octombrie 2026. Le-am alcătuit din cercetarea web, pe care am confruntat-o cu cărțile (Boerescu 2014, Maior 1819).

Etichete de încredere:

• [P] confirmat în sursa primară, pe imaginea paginii
• [S] sursă secundară
• [N] neverificat
• [C] surse contradictorii

1. Înainte de Școala Ardeleană: fără semn sub s sau t

Textele românești scrise cu litere latine în secolele XVI–XVIII folosesc ortografii străine, mai ales maghiară, apoi poloneză și italiană. Pentru [ș] și [ț] nu există un semn sub literă.

• Luca Stroici, Tatăl nostru, 1593. Tipărit de Stanisław Sarnicki, cu ortografie poloneză: [ș] = ss, [ț] = c, de exemplu „ssi putara ssi cinstia”. [S, citat în Camară] https://www.diacronia.ro/indexing/details/A19563/pdf
• Panorama 1570-1703 (Pantaleoni 2007): ortografie preponderent maghiară. [S] https://www.diacronia.ro/indexing/details/A807/pdf
• Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae: [ț] = cz sau tz, de exemplu „czara”, „Molnitza”. [P, ediție modernă] https://cantemir.asm.md/files/u1/descriptio_antiqui_et_hodierni_status_moldaviae.pdf

Boerescu (2014, cap. III) descrie pe larg aceste „modele ortografice”: maghiar, polonez, latino-romanic, german.

2. Școala Ardeleană înainte de Maior: ç pentru [ț], nimic sub s

• Samuil Micu, Carte de rogacioni, 1779: introduce ç = [ț], cu sedila sub c, după model francez și vechi spaniol. [S, Boerescu p. 195]
• Micu și Șincai, Elementa linguae daco-romanae, Viena 1780 [P, facsimil Zdrenghea 1980] https://archive.org/details/samuil-micu-klein-elementa-linguae-daco-romanae-sive-valachicae
  • Pentru [ț] scriu ç, luat explicit de la francezi: „Ç caudatum, quod & Gallorum proprium est...”.
  • [ș] se scrie cu s simplu înainte de i („pronuntiatur crasse, ut Sch apud Germanos”).
  • [ț] se scrie și cu t simplu înainte de i.
• Șincai, Epistola ad Joannem de Lipszky, Buda 1804. După Boerescu (p. 252, 327), aici apare pentru prima dată un semn sub s: spiritul aspru grecesc (῾) pus dedesubt, ca prescurtare a lui sh. [S, nu l-am văzut în original]
• Șincai, Elementa ed. a II-a, Buda 1805: [ș] = ſ (s lung) în interiorul cuvântului și sh la început sau la sfârșit. Nu apare semn dedesubt. [P]
  • Deci semnul din 1804, dacă e așa cum îl descrie Boerescu, rămâne un episod izolat la Șincai.
• Crișan-Körösi, Orthographia latino-valachica, Cluj 1805: [ș] = ſ sau 's, [ț] = ç sau t înainte de i. [P] http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/47669
• Ioan Theodorovici Nica, 1813, tipărit prin grija lui Maior: după Boerescu, aici apar ş și ţ. [S, neverificat în original]

3. Petru Maior, 1819 (retipărit în 1825): primul semn sub s și t verificat de noi

Orthographia Romana sive Latino-Valachica, Buda, Tipografia Universității, 1819. [P: am văzut paginile în exemplarul BCU Cluj; cercetarea web le-a văzut independent și în ediția din 1825.] Vezi planșele imagini/01–imagini/03.

Pagina 40, litera S (§ 17)

• „saepe s subnotamus signo mediae lunulae”: notăm adesea s dedesubt cu semnul unei jumătăți de lunulă.
• Motivul: „ad reddendam exteris expeditiorem lectionem”, adică pentru ca străinii să citească mai ușor.
• E preferat soluției italiene sci.

Pagina 44, litera T (§ 18)

• „propter facilitatem legentium t hoc in casu saepe subnotatur”: pentru ușurința cititorilor, t e adesea notat dedesubt.

Pagina 41, litera D

• Același semn apare și sub d („d subnotatum”, ḑ = [z]).

Logica etimologică

• Semnul ține locul unui i subînțeles: „haec [i] semper subauditur, e.g. sedere, pro siedere”.
• Pentru [ț] venit din c latin, Maior păstrează ç: çiépa < cippus, „non ţiépa”. Litera de sub semn arată deci etimonul latin.

Forma semnului

• La Maior e o jumătate de lună detașată, ca un c mic sub literă.
• Pe planșa 03 se vede că ç are coada lipită, iar semnul de sub t e separat, ca o virguliță.
• Cercetarea web semnalează același lucru pe pagina-cheie a Lexiconului de la Buda (1825). Acolo Ş ş, Ţ ţ au semicercul detașat, iar Ç ç are sedila franceză. [P, după cercetarea web: archive.org lesiconromanescu00maio, foaia n122]
• Pe scurt: de la început, semnul românesc a fost alt semn decât sedila franceză.

Și alte surse îi atribuie lui Maior primele ş/ţ:

• Nuțiu 2004 („pentru prima dată”). https://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A19290/pdf
• Huțanu 2003 (Maior preferă semne diacritice pe litere latine, în locul literelor noi „cum face Șincai”). https://www.diacronia.ro/indexing/details/A3628/pdf

4. Forma semnului după Maior (după Boerescu, 2014)

• Vasilie Gergely de Csokotis, Omu de lume, 1819: semnul ia forma sedilei franceze, prin analogie cu ç. [S, Boerescu p. 327]
• Nicolae Maniu Montan', Orthoepia latina, latino-valachica, Sibiu 1826: semnul ia forma unui apostrof sau a unei „virgule mai mici” sub s, t și d. Boerescu numește asta „sedila românească”. [S, Boerescu p. 252, 321 nota 350, 327]
• Scriban–Câmpean (anii 1830): numai „sedila românească”, „în formă de apostrof sau virgulă de dimensiuni mai mici”. [S, Boerescu p. 324]

5. Alfabetul de tranziție (c. 1830-1862): ш și ц rezistă

• Alfabetul „civil” sau de tranziție amesteca slove chirilice cu litere latine (8-12 litere latine).
  • ш și ц rămân de regulă chirilice până la sfârșit. [P, pe două tipărituri: Laurian, Istoria Romaniloru, 1853; Ioanid, Istoria Moldo-Romăniei, 1858, ambele pe archive.org] [S, tabelul din Wikipedia EN „Romanian Cyrillic alphabet”]
  • Boerescu (p. 146) dă perioada de stabilitate relativă: c. 1843-1856.
• Ion Heliade Rădulescu, Biblia Sacra, Paris 1858, deja cu litere latine: „VECHIUL ŞI NUOUL”, „Dumneḑeu”. Semnul de sub s și d e folosit înainte de 1860. [P, rezoluția nu permite deosebirea virgulei de sedilă]
• Mitul ш = „ss”, ц = „ts” (C. Mavruli, 1840-1842; Ion Ghica, Alecsandri 1863) și mitul „semnul e un i mic” (Sbiera, 1865). Boerescu le consideră explicații „mitizante” ulterioare. [S, Boerescu p. 334-335]

6. Titu Maiorescu, 1866: semnul devine „sedila”, iar argumentul devine latinitatea

Despre scrierea limbei rumâne (1866), retipărit în Critice (Socec, 1874). [P] https://archive.org/details/critice00maio

p. 214, sensul semnului și răspândirea lui

• „Sedila este obştesce cunoscută din limba francesă... nu are alt înţeles decât acela al înmuierii unei consonante”.
• „mai toate cărţile şi jurnalele României libere... exprimă pe ш şi ц prin ş şi ţ”. Până în 1866, ş și ţ se impuseseră deja în uz.

p. 193-194, principiul

• Litera nouă se formează „din litera vechie corespunzătoare prin o mică adăogire grafică... în spiritul tradiţiunii latine”, după modelul în care G latin s-a format din C și ç francez din c.

Unde e citat Maiorescu în Boerescu

• Boerescu (p. 344-345) citează: „latinitatea alfabetului nostru se opune la primirea unor litere de aspect aşa de heterogen precum este, d. e., ъ”.

„Sedilele” urâte

• Maiorescu discută „sedilele sub t, d și s” (fragment văzut pe ro.wikipedia „Ș”, https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98). [S] Afirmația că le-ar fi numit „urâte” nu e verificată: e o parafrază, nu textul lui.

Concluzia acestei piste

1. Ideea unui semn sub s pentru [ș]: Gheorghe Șincai, 1804, după Boerescu (spiritul aspru, adică sh prescurtat). [S]
2. Sistemul ş + ţ (+ ḑ) aplicat și explicat într-o carte tipărită: Petru Maior, 1813 prin Nica (după Boerescu) și 1819, verificat.
   • Motivul declarat: lectura mai ușoară, mai ales pentru străini.
   • Logica de fond: etimologică și latinistă, pentru că litera latină rămâne vizibilă.
3. Forma semnului: semicerc la Maior, sedilă franceză la Csokotis (1819), apostrof sau virguliță la Maniu Montan' (1826).
4. Răspândirea: de la Ardeal la Heliade (1858) și la presa din Principate. În 1866, „mai toate cărțile și jurnalele” scriau ş și ţ.

Verificat ulterior pe original

• Șincai 1804 ✔: în tabelul Epistolei (p. 7), ш → s cu un mic semn în formă de „c” dedesubt; щ → st cu semn sub s; ц → ç. Planșa 09.
  • Tabela pliantă de la sfârșitul Epistolei ✔ (PDF p. 19). Rândurile, de sus în jos: „Litterae Cyrilliano-Valachicae” (mari și mici), „Substitutae Litterae Latinae” (mari și mici), „Aequivalentes” italiene și maghiare. Coloanele care ne interesează:
    • ш → S/s cu un „c” mic dedesubt (italiană: sc; maghiară: s);
    • с → S/s (maghiară: sz);
    • ц → Ç-Ti / ç-ti (italiană: z; maghiară: cz);
    • щ → St cu semn sub S (maghiară: st).
  • Tabela arată de ce era nevoie de un semn: în ortografia maghiară, s se citește [ș]. Observația noastră, nedovedită: semnul seamănă cu un c mic, ca și cum sc-ul italian ar fi fost strâns pe verticală. Boerescu (p. 252) îl interpretează însă ca spiritul aspru grecesc.
  • Imagini adnotate: povestea/img/sincai_1804_tabella.jpg, povestea/img/sincai_1804_tabella_s.jpg.
• Roja 1809 ✔: [ț] = apostrof înaintea lui t ('ti, 'tie, SENTEN'TII), nu dedesubt. Planșa 10.
• Csokotis 1819 ✔: ş și ţ cu un cârlig lipit, ca sedila franceză. Semnul se numește „códâ” (coadă): „S, s. Fêrê códâ quasi la Latini s... érô cu códâ quasi Cirilicescul ш”. Planșa 11.
• Montan' 1826 ✔ pe original (BCU Iași, CS-RV1156, din 30.10; înainte, prin Bibliografia Românească Veche III, nr. 1281):
  • în „Sunarea Literilor”, ș, ț și ḑ sunt litere cu nume proprii: „eș — ш, țe — ц, ḑe — з”;
  • prefața latină: românii au completat literele lipsă „signo aliquo literis imponendo... ţ, ḑ”;
  • regula 3: litera cu semn se numește după sunetul ei;
  • prefața românească (p. 26): literele latine „sŭnt a nóstre” (cu ŭ, ca și în BRV). În original (p. 27), semnul e un apostrof mic, desprins de literă. Planșa 12, refăcută din original.

Rămâne deschis

• Nica 1813 nu e scanat online. Montan' 1826 a fost găsit la BCU Iași (30.10).
• Cipariu: fără semne (si, ti) ✔; Pumnul: bară deasupra (s̄, t̄, gramatica din 1864) ✔. Forma de la Asachi n-a fost verificată.

Adăugat pe 27.10: imagini pentru capitolul 1 al poveștii

• Stroici, 1593 / Sarnicki, 1594 ✔: Statuta y metrika przywileiow koronnych, Cracovia, 1594, p. 1224, „PACIERZ WOLOSKI”.
  • Textul începe: „Parintele nostru ce iesti in cerin, ſwincaſke ſe numele teu...”. Conține „Ssi iarte...”, „cum ssi noi...”, „Ssi nu aduce...”.
  • Nota lui Sarnicki, în poloneză: rugăciunea i-a dat-o „ręką swą napisany w Warszawie na Seymie Pan Gołofiet, albo Kanclerz Wołoski”, adică scrisă cu mâna lui, la Varșovia, la Seim, de domnul logofăt, cancelarul moldovean. Sarnicki explică două motive pentru care a inclus-o: ca să-l distreze pe cititor după lucrurile serioase și ca acesta să poată ghici din limbă originea neamului. Observă și influența poloneză („Swincaske se numele teu” = „Święć się imię twoje”).
  • Scanare: Biblioteca Digitală a Sileziei Inferioare (dbc.wroc.pl), prin blogul Tipărituri vechi: https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/04/19/rugaciunea-tatal-nostru-in-limba-romana-cu-alfabet-latin-in-sec-xvi/
  • Pagina anterioară, p. 1223, conține jurămintele voievozilor și e și pe Wikimedia Commons. Exemplarul complet e pe Polona: https://polona.pl/item/statuta-y-metrika-przywileiow-koronnych,NzUzOTU5NDc/
  • Decupaj adnotat: povestea/img/stroici_1594_sarnicki.jpg.
• Cantemir, Descriptio Moldaviae ✔: ediția Societății Academice, București, 1872, p. 10. Fraza: „Inferior, incolis Czara de dzios dicta”. La p. 88 apar și „Vornikul de Czara de Dzios” și „Vornicul de Czara de sus”.
  • PDF pe Wikimedia Commons: „Dimitrie Cantemir - Operele Principelui Demetriu Cantemiru... Volumul 1 - Descriptio Moldaviae”.
  • Boerescu (p. 237-238) dă formele după altă ediție (p. 72).
  • Decupaj: povestea/img/cantemir_czara.jpg.
• Fogarasi, 1648: n-am găsit nicio scanare online, nici pe Commons, BCU Cluj, MEK sau Diacronia. Pagina folosește titlul citat de Boerescu (p. 206): „Catechismus. Atsaja ej atsaja; Summa ſzau Meduha à ulujtej ſi à kredinciej Chriſtinaſkæ kuprinſze en Entreberj, ſi Reſzpunſzurj ſzkurtæ...”.
• Luca Stroici, date biografice și imagine (adăugat pe 27.10). Sursa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, „Luca Stroici (~1530 – 25 ianuarie 1610), mare logofăt și mare ctitor al mănăstirii”, 22.01.2021, https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/luca-stroici-1530-25-ianuarie-1610-mare-logofat-si-mare-ctitor-al-manastirii/
  • Născut „în jurul anului 1530”. Mort pe 25 ianuarie 1610, după data de pe piatra de mormânt, păstrată fragmentar în lapidariul Mănăstirii Dragomirna. Confirmă episodul Sarnicki.
  • Afirmații ale articolului pe care nu le preluăm (sunt fără sursă și nu le-am găsit în cărțile noastre): Stroici ar fi „primul care semnează cu litere latine documentele cancelariei domnești” și „primul român care a încercat... să înlocuiască alfabetul chirilic cu cel latin”.
  • Imaginea e un relief cu inscripția „LUCA STROICI”, de dată necunoscută. Decupajul e în povestea/img/portrete/luca_stroici.jpg.